Istoria Barajului

Barajul a fost proiectat de renumitul arhitect/inginer, Earle Andrews, care a continuat să proiecteze/construie multe capodopere arhitecturale notabile din secolul XX, cum ar fi Complexul Națiunilor Unite, Jones Beach State Park, Henry Hudson Parkway și multe altele.

Barajul Morii lui Bane pe Big Walker Creek din White Gate, Virginia, a fost proiectat și construit în 1926. Este printre cele mai bune exemple din națiune, dacă nu singurul exemplu, de baraj de moară modernist proiectat de un designer modernist de frunte a reperelor americane bine-cunoscute. .

Documentarea barajului Bane's Mill ca opera lui W. Earle Andrews include o scrisoare din 1952 în care Andrews îl numește „unul dintre triumfurile mele timpurii” și schița arhitecturală semnată de Andrews a barajului, ambele fiind descrise în videoclip și în dosar. cu Departamentul de Resurse Istorice din Virginia.

Barajul este construit din beton hidraulic cu agregate mari, formulat special pentru captarea apei. Seamănă mai puțin cu un mic baraj de moară rurală decât cu un mare baraj de lucrări publice care a fost miniaturizat pentru a se potrivi cu decorul - interesant, având în vedere că Andrews va fi în curând folosit de Robert Moses pentru a construi lucrări publice la scară largă.

Conform desenelor lui Andrews, barajul prezintă o față verticală în amonte de nouă picioare înălțime, cu o grosime de patru picioare la bază și 20 de inci în partea de sus. Mulți designeri de baraje rurale s-ar fi oprit cu această pană de bază, dar designul lui Andrews a cerut o precauție suplimentară: fața este susținută de opt contraforturi. Distanțate la 28 de picioare, fiecare de două până la patru picioare lățime, aproape opt picioare înălțime și opt picioare grosime la bază, ele permit barajului să reziste la cea mai mare presiune a apei la baza sa. Andrews a construit, de asemenea, barajul pe un aliniament curbat în amonte. Se credea că o astfel de curbură duce încărcături în lateral, permițând forței apei care se apropie să stoarce arcul, întărind teoretic structura.

Referindu-se la Bane's Mill Dam, în scrisoarea sa din 1952, Andrews discută despre utilizarea lui „șinelor de ferăstrău cu ecartament îngust pentru tijele de armare” în ceea ce a fost, raportează el, un baraj departe de a fi „ortodox”; integritatea structurală continuă a barajului arată succesul abordării lui Andrews.

În timp ce unele baraje de epocă erau în funcțiune – ziduri care doar opriu sau canalizau curgerea – inovațiile lui Andrews au făcut din Bane’s Mill Dam un instrument de precizie proiectat și calibrat pentru a face cea mai eficientă utilizare a fluxului strict controlat. Apa captată avea trei ieșiri: eliberarea prin porți de la baza barajului, depășirea și devierea către mori pentru a alimenta moara și gaterul. Toate urmau să fie echilibrate cu grijă pentru o eficiență maximă.

Poate cea mai bună ilustrare a fuziunii lui Andrews a formei elegante și a funcției practice sunt cele patruzeci de „trepte” de deasupra barajului, care au servit drept trepte pentru comenzile barajului și ca un indicator vizual pentru operatori.

Designul lui Andrews a permis lucrătorilor să exercite suficient control asupra debitului de apă, astfel încât acești pași să rămână uscati; muncitorii puteau traversa barajul pe jos pentru a acționa porțile de-a lungul lungimii acestuia, fără a se uda picioarele. Între aceste trepte, înălțimea apei de deasupra a fost lăsată să fluctueze nu mai mult de doi centimetri între suprafața superioară a treptelor și vârful barajului.

Barajul Bane's Mill se află pe o proprietate de 38 de acri cunoscută sub numele de Waterside și așezată inițial de către Banes în jurul anului 1791. Proprietatea este deținută de Creed Bane Taylor, VI și soția sa Jeanne-Marie Garon Taylor.

Șoferii de pe Old Mill Dam Road, în afara drumului 42 la sud-vest de Pearisburg, Virginia, pot vedea Bane's Mill Dam și pot auzi cascada acestuia la aproximativ 75 de metri de șosea.

Toate fotografiile